Viata vazuta de sus

In viata de zi cu zi ne pierdem daca nu ne inarmam cu o vedere „de sus” a peisajului vietii in general. Nu avem de la inceput o viziune clara asupra a ce este important, foarte important pentru noi si ce poate fi lasat, amanat pentru mai tarziu sau chiar scos din programul preocuparilor prioritare. Treptat trecand prin anii tineretii si ajungand la maturitate cand ochii mintii vad mult mai bine si mai clar, ne putem da seama pe care aspecte din viata trebuie insistat si o vom face, cu senzatia implinirii rostului in aceasta lume. Pentru ca acest lucru sa se intample insa, este mare nevoie ca sa avem formata o viziune de ansamblu in care fiecare aspect din viata sa isi aiba rolul sau, nici prea mare dar nici prea mic. Pentru ca timp ar fi pentru toate daca il dozam la modul intelept. Cu cat inaintam mai mult pe calea vietii constatam care sunt lucrurile de care ne putem cu usurinta lipsi fara ca linistea interioara sa ne fie afectata.

„Un profesor de filosofie stãtea în faţa clasei având pe catedrã câteva lucruri.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. I-a întrebat pe studenţi dacã borcanul este plin şi aceştia au convenit cã era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a întrebat din nou pe studenţi dacã borcanul era plin iar aceştia au fost de acord cã era.

Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stãtea treaba iar aceştia au rãspuns în cor “pliiin”!

Profesorul a scos de sub catedrã douã cești cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studenţii au râs..

Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: “Acum aş dori sã întelegeţi cã acest borcan reprezintã viaţa voastrã.

Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni şi pasiunile voastre. Dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viaţa voastrã ar fi tot plinã.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e tot restul de lucruri mãrunte.

Dacã veţi începe cu nisipul, nu veţi mai avea unde sã puneţi mingile de tenis şi pietricelele.

La fel si în viaţã, dacã îţi irosesti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.

Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, ieşi cu soţia în oraş la cinã, joacã tenis, pentru cã vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine ştie ce dispozitiv.

Ai, în primul rând grijã de mingile de tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileşte-ţi prioritãţile, restul e doar nisip…”

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cești de cafea. Profesorul a zâmbit: “Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru douã cești de cafea, bãute împreunã cu un prieten.”

Povestea am aflat-o pe blogul https://daniela-floroiu.ro

Cristina David

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: