Eu sunt Cel ce Sunt

Dis de dimineata cand boabele de roua inca luceau in lumina soarelui abia rasarit privirea imi fu atrasa de o minune de floare careia ii admir subtilele nuante de culori ale petalelor, verdele crud al lujerului si frunzelor, mireasma imbatatoare si nu pot intelege ce fenomen ar fi putut avea loc in atat de scurt timp. Cu doar cateva zile inainte zarisem pe una din ramurele ceva mic si urat verdenegricios . Noi ii spunem „mugure”. Ma uit de jur imprejur fascinata, ca si cum abia atunci vedeam pentru intaia oara cerul azuriu, verdele intens al ierbii, freamatul frunzelor in miscarea unei adieri si imi dau seama ca de fapt abia acum dispun de un scurt ragaz ca sa constientizez una din nenumaratele minuni prin care Dumnezeu ne dovedeste ca El, Creatorul, exista. Nu doar ca a creat tot ce vedem, si ca El exista, El creeaza din nou si din nou intreaga natura, intreaga lume. In vremea care se scurge si noi o numim timp, toate lucrurile create din lumea noastra sunt in continua transformare, se schimba sub ochii nostri, nu avem cum sa nu vedem asta. Creatorul insa, nu se schimba, nu se transforma, El pur si simplu continua sa existe, exista dintotdeauna si va exista intotdeauna. Menirea Lui este aceea a Creatorului: ca sa recreeze, sa refaca, sa adauge noi minunatii la cele existente…la infinit.

EU SUNT CEL CE SUNT!

Tu esti Doamne, Cel ce Esti,

Fara limite ori margini

Tu Esti Alfa si Omega

Nu esti timp, nu esti nici spatiu,

Har si pace esti Tu, Doamne,

Esti Iubire fara margini

Pana-n Veci Tu esti acelasi

Tu esti Doamne, Cel ce Esti

Cris D

Acesta este Dumnezeu, care nu exista doar azi, dar a existat dintotdeauna si va exista intotdeauna. Dumnezeu este insusi echilibrul Creatiei Sale.

Cand Ioan a scris scrisorile sale catre cele sapte biserici, el a folosit urmatoarele cuvinte revelate lui de catre Dumnezeu: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine (Apocalipsa 1:4).

A.W Tozer a spus: “”Dumnezeu traieste intr-o stare a existentei dincolo de noi si mult deasupra noastra si infinit de departe de noi, si totusi, cand ne gandim la Dumnezeu, incercam sa ne gandim la cineva care este total diferit de tot ceea ce cunoastem noi. Dumnezeu ne intreaba cu cine seamana, cu cine Il vom compara. Raspunsul este “cu nimeni”. Nimeni nu este ca Dumnezeu, nimic nu este ca Dumnezeu. Dumnezeu este ca si El Insusi.

Cristina David

Hristos S-a Inaltat!

Miroase a flori de rai si a dulce vara,

Si a parum de cer inlacrimat,

Si-n suflete tresalta a cata oara?

Mesajul sfant : „Hristos S-a Inaltat!

E cantec pe pamant, si-n vesnicie,

Si soarele surade in inalt,

Cantati voiosi, strigati cu bucurie,

Sa stie toti: „Hristos S-a Inaltat”!

Cristina Magdalena Francu

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea „Despre sarbatoarea Pastilor”, compusa in anul 332.

Inaltarea Domnului – deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

postare – Cristina David

IN PURPURA-NSERARII – Poemele de sub Stejar

Bucurându-se cu toată ființa de spiritualitatea unui loc cu o istorie multiseculară, Ignatie Grecu trasează la Mănăstirea Cernica hotarele unui datum identitar în care se simte nu neapărat confortabil, cât mai ales responsabil pentru darurile ce i s-au dat. În mod evident, lecturăm o poezie ce își răsfiră rosturile în tainele bisericii, iar dintre toate cele rostite se iscă prilej și vânt pentru un zbor ascensional, acesta fiind în fapt și unul dintre motivele recurente ale textelor.

In purpura-nserarii

Pe umbra ce-o lasa

padurile pe lac

o luntre ostenita

isi strange prea grele

aripile plutind

in purpura-nserarii…

Ignatie Grecu

„Viaţa este un lac întins în care lumea se reflectă în pure imagini încremenite.”

La Editura Eikon a apărut cea de-a cinsprezecea carte de poezie a Părintelui Protosinghel Ignatie Grecu de la Sfânta Mănăstire Cernica, „Mandylion”, Antologie de poezie, 500 de pagini, cu un la fel de antologic şi memorabil „Cuvânt înainte” intitulat „Mântuirea prin poezie”, 38 pagini, de Dan Verona, coperta Paul Gherasim: „Bolta de lumină”.

Poezia mea trecătoare pânză a cuvântului pe care s-a întipărit ca prin minune pentru totdeauna chipul Tău, Doamne!

Ignatie GRECU

postare – Cristina David

Lie Ciocarlie draga,

„Datorită obiceiului ei de a se ridica în văzduh şi a cânta în înaltul cerului, despre ciocârlie s-au scris multe legende, fiind considerată fiica soarelui sau fata care s-a îndrăgostit de soare. Sosirea ei este semnul că primăvara s-a stabilit definitiv în locurile respective.”

Curiozitate: Nu am stiut ca… Ciocârlia este singura pasăre care canta si in timpul zborului.
Micile ei dimensiuni o ajuta sa se inalte usor la inaltimi ametitoare. Acolo sunt convinsa ca se simte in largul ei, libera si fericita…doar acolo.

Lie Ciocarlie draga,

Ciripitul tau, cand duios dar… si voios

trilurile-ti dulci maiestre

nu le mai aud din zbor…

Lie Ciocarlie draga,

oare unde esti acum?

Spre Inaltul tau eu am privit …

dar nu te-am mai zarit

te ascunzi si tu,

ori in anul asta nici nu ai sosit?

Lie Ciocarlie draga,

oare unde esti acum?

Cris D

Cristina David

Toate îşi au vremea lor

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Ecl. 3:11)

TOATE LA VREMEA LOR

La vremea lui, frumosul se ivește. . .
La ceasul lui, se schimbă, pe Tabor,
Culcând în foc urâtul ce mocnește,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea ei, sămânța se înalță
În falnic cedru fâlfâind spre nori,
Din bezne-afunde iese la viață,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea lor, omizile-și dezbracă
Exuviile, să se-ntreacă-n zbor
Și-n robe vii de fluturi se îmbracă,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea ei și rugăciunea țese
Mantaua alba-a zilelor de dor. . .
Iar când suspinele, pe rând, vor fi culese
Primi-vor și răspuns, la vremea lor.

Hojda Alexandra Ligia – 06 ianuarie 2018

postare – Cristina David