— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.
Ascult în ultimul timp fel de fel de povești de viață. Mai bine lucruri mici făcute din dragoste, decât lucruri mari făcute din interes. Avem nevoie de o singură picătură… Fiecare om poartă o comoară în suflet ce merită să fie descoperită. Fiecare om are cel puțin un răsărit în viață. Mister, taină, profunzime. Călătoria inimii…
Amintirile sunt popasuri binecuvântate pentru veșnicie. Îţi ascunzi sufletul printre flori.
Natura pictează pentru noi. Ziua bună se cunoaște după zâmbetul de dimineață. Fiecare zi este un dar, o binecuvântare pentru a întâlni oameni cu experiențe noi, pentru a înfăptui lucruri minunate, pentru a simți și trăi frumosul. Orice zi, loc, moment, fiinţă contează. Este important ce va fi, nu ce a fost! Idei, fapte, strigăte, doruri, vise, toate se transformă. Indiferent ce, când, cum.
In orașul Roman din județul Neamț, a 28 iunie 1912, s-a nascut unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache. Un alt nume romanesc de rasunet pe harta lumii, in domeniul muzicii. Dorinta mea de a-l omagia astazi in ziua in care s- a nascut este faptul ca familia mea l-a cunoscut, prin unchiul meu (Florin Niculiu) care a fost si el artist dar in domeniul picturii. Era indragostit de muzica clasica , precum intreaga mea familie. S-au cunoscut, desi era mai tanar cu 16 ani decat Celibidache, in Berlin si apoi in alte orase din Europa. Ultima data la Paris. De la el am auzit intaia oara despre celebrul dirijor care a revenit sa dirijeze in 1978 pentru scurt timp însa, in România, unde a dirijat vreme de 2 ani Orchestra Filarmonica George Enescu din București. Am avut bucuria sa-l ascult dirijand orchestra mea favorita. Viata sa de dirijor a fost o adevarata preumblare cu ovatiuni din partea publicului iubitor de muzica si cu aprecierile criticilor muzicali din toata lumea, din oras in oras, chemat fiind sa dirijeze marile orchestre inclusiv din SUA. In anul 1984 a sustinut un curs de orchestra și un concert cu Orchestra de Studenți a Institutului Curtis, din Philadelphia, la celebrul Carnegie Hall în New York.
„Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel.
Stilul sau dirijoral era foarte original, fiind cunoscut in special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cat pasajul muzical era mai bogat si mai complex, cu atat tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte din cele mai faimoase inregistrari live.”
Intre desenele doamnei Gabriela Mihaita David, pe care personal le apreciez nespus de mult, dincolo de cuvinte de exprimare pe potriva, am aflat portretul facut si maestrului Celibidache. Cu mare placere si bucurie il voi pune sa ilustreze micul meu articol.
NOTA : uitam sa mentionez un lucru important si anume ca marele nostru dirijor, a sustinut un punct de vedere pe care il apreiez cu atat mai mult cu cat il impartasesc din plin : o piesa muzicala nu poate fi traita cu adevarat si la intensitatea ei emotionala reala, decat in sala de concert.
Mergeam la pas de-a lungul unui paraias, cautand cu atentie in dreapta, in stanga, in fata, ceva care sa-mi convina. Urmaream cu privirea pietricele mai mari sau mai mici , de diferite forme, slefuite sau mai colturoase. Aveam in minte ce voiam sa expun colegilor mei la scoala unde predam atunci, la sedinta de dimineata. Ma angajasem cu o povestioara simbolica si imi venise ideea cu pietricelele care in natura fie la vant si ploaie, fie pe malul raului sub apa, fie sub zapada in strat gros asternuta, se modifica, sau nu. Cele care sunt pe malul apei sau pe fundul albiei sub actiunea apei care curge intr-una si le slefuieste, arata tot mai frumoase, mai netede, mai lucioase. Cele care nu sunt modelate de nimic raman la fel.
La fel se intampla cu sufletul omului. Cand il ai pe Dumnezeu in inima, te rogi in fiecare zi pentru tine si pentru altii, te stradui zilnic sa ii asculti poruncile si iti ceri iertare cand n-o faci si gresesti, sufletul se slefuieste duhovniceste si cauta tot mai mult sa se inalte si sa se imbogateasca in fapte bune , milostenie, bunatate, blandete ,iubire chiar pentru cei care nu sunt buni cu tine…Santul Apostol Pavel numea aceste virtuti dobandite prin har de la bunul Dumnezeu prin stradanie si nevointe in viata duhovniceasca”roada Duhului” in a sa epistola catre Galateni (5: 22-26):
„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.”
La Blouse Roumaine -Henri Matisse, La Blouse Roumaine, 1940, Musée National d’Art Moderne, Paris
LA BLOUSE ROUMAINE pictata de marele pictor francez HENRi MATISSE (foarte bun prieten cu Theodor Pallady), tablou devenit celebru in sine dar facand celebra si IA = bluza portului national romanesc. Sarbatorim si noi Ziua Internationala a Iei! Sarbatorirea Iei s- extins de la noi romanii, la toate continentele lumii in vreo 50 de tari. Si multi ani i-au trebuit lui Henri Matisse, dupa ce a facut nenumarate schite si alte picturi infatisand ia pana aparut cu frumoasa panza pictata in ulei, „La Blouse Roumaine”…A petrecut timp mult sa studieze fiecare ie din colectia sa personala care ii fusesera daruite de bunul lui prieten, pictorul roman Theodor Pallady. Nu avea curajul si increderea ca va putea surprinde lucratura atat de minutioasa si viu colorata proprie vesmantului popular romanesc autentic.
Ii (bluze romanesti) pictate si schitate de Matisse
Frumos mai arata o mandra ie
Purtata la Sarbatori cu multa bucurie
Este un prilej, recunosc, si de mandrie!
Nota – posed un costum national extrem de frumos din Bucovina si l-am purtat la hramul bisericii noastre in multe randuri, desigur : cu mandrie si cu bucurie!
“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…„
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.
Seninul din suflet 