Viata cu folos

Viata aici pe pamant este un dar de Sus venit si avem o mare datorie ca sa nu o irosim in activitati fara rost ci sa o traim cu mult folos spre binele nostru.

Timpul ne poate veni in ajutor, sa ne fie un aliat temeinic atunci cand invatam cum sa-l folosim cu discernamant dar cand avem tendinta sa nu ne planificam ce avem zilnic de facut, sau sa programam prea multe activitati lucrurile se complica. Sa ne straduim sa ne facem un obicei bun pe care nici eu inca nu l-am dobandit: planificarea celor de facut in ziua respectiva prin „timing” rational adica sa acordam activitatilor o anume perioada de timp definita avand in vedere dificultatea lor. Unele se pot implini in timp scurt, altele necesita organizare, gandire, consum mare de timp. Nu reusesc inca , iar daca izbandesc intr-o zi mai bine, sunt bucuroasa si multumesc Domnului. Am invatat insa ceva care imi vine in ajutor ca sa nu devin nervoasa sau iritabila pentru ca nu mi-am atins toate punctele in acea zi. Sau pentru ca nu am terminat o anume lucrare. Toate se pot reprograma sau termina in ziua urmatoare. Acesta nu este cazul cand avem sa dau exemplu, un test de dat la o data fixa. Este drept. Nu mai sunt la anii examenelor si ar trebui sa fiu mai maleabila in organizarea timpului. Voi insista si persevera! Si ma voi ruga!

Melodice dimineti

Tristetea apleaca ruginit un ram

de care anina imbujrat

marul copt al bucuriei,

Insasi tristetea, invinsa povara!

Fluida, o fericire rupe zagazuri

subtiind hotarul dintre noapte si zi,

pana cand un soare dens si sonor

face umbrele noastre sa cante.

Melodice dimineti stralucind amanari.

Nimicul invins de mari intamplari.

versuri : Ignatie Grecu – Manastirea Cernica

postare – Cristina David

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: