Frumusetea este relativa

Cu adevarat aprecierea lucrurilor, a persoanelor , a

Frumusetea unui obiect,  sta in ochii privitorului,

Frumusestea unei poezii sta in sensibilitatea cititorului

Frumusetea unui peisaj sta in intensitatea trairilor

Frumusetea unei flori sta in gingasia sufletului privitorului

Frumusetea unei opere de arta sta in stimularea creativitatii….si educarea simtului estetic

Frumusetea unui om sta in sentimentul viu trezit de un complex de trasaturi care nu sunt doar fizice.

Frumuesetea exprimarii consta in potrivirea cuvintelor.

desen – Cristina David

Si putem continua cu alte multe feluri si criterii de aprecieri a frumusetii a tot ceea ce facem , gandim, rostim.

O constatare pe care o fac este aceea ca aprecierea frumusetii omului tine mult de trasaturi de o mare complexitate in care trasaturile de caracter au un rol major. La om nu se pune problema sa apreciem aparenta (care cel mai adesea inseala) pentru ca nu aspectul exterior cu trasaturile fetei, silueta corpului il fac pe om frumos cu adevarat. Ne influenteaza in apreciere (asa sunt eu, poate altii ma vor contrazice) bogatia interioara a sufletului si caldura inimii.

foto- intenet

O intamplare pe care am trait-o eu , relativ la ce discutacum- calatoream de la Bucuresti la Sinaia , cand la Ploiesti s-au urcat in acelasi compartiment doi tineri. Am aflat ca mergeau la o intrunire yoghina. Da, ioghina. Eram si cu fiul meu pe atunci un adolescent de 14 ani. Cum se intampla adesea, s-a pornit o conversatie in care unul dintre tineri, cu trasaturi ale fetei deloc armonioase a patruns mai adanc in explicarea unor principii ale filosofiei yoga, o facea la modul evident cu buna credinta necautand sa ne influenteze adica sa ne convinga in vreun fel, stia ca suntem crestini. Recunosc, sincer, am fost atrasa si interesata de felul cum relata ceea ce povestea., o povestire ca o legenda minunata. Si, un fenomen pe care nu l-am mai intalnit niciodata pana atunci, s-a petrecut in fata ochilor mei: fata lui de loc frumoasa, s-a luminat aievea iar trasaturile ei apareau tot mai armonioase pe masura ce vorbea despre trairi spirituale personale. Cand au coborat la Sinaia, devenisem intre timp, pentru acel scurt interval, cei mai buni prieteni.Frumos este cu adevarat sufletul care primeste lumina si bucuria de Sus. Tanarul isi pastra frumusetea chipului.

Bucurie sfanta, suflete frumoase! Un weekend binecuvantat va doresc!

Cristina David

Pe negandite

Cand am gandit sa alcatuiesc un blog, am avut clara si hotarata in minte tematica : cea religios-duhovniceasca. Primul meu blog :”Dumnezeu este Iubire” din 2011, apoi blogurile dedicate parintelui martir Ilarion V Felea si parintelui Arsenie Boca. Mult timp a trecut , scriam cum reuseam si aveam timp, caci lucram uneori si 10 ore (eram administrator la o galerie de arta si aveam multa raspundere)), insa m-am descurcat inaintand cu pasi marunti pe calea tehnicii computerizate si a tuturor detaliilor de culise ale administrarii unui blog. Am ajuns sa deschid site-uri pe Blogger si imi era la indemana sistemul, alesesem teme diferite de cea duhovniceasca , doar unul era dedicat Parintelui Teofil Paraian. Timpul inainta, inaintam si eu in varsta. M-am hotarat sa raman pe WordPress si cu blogurile mele initiale. Dar dorinta sa scriu mai mult despre trairi, emotii, aspecte din viata , m-au facut sa imi iau inima in dinti si pe rand, cu intarziere mare si indecizii, au aparut doua bloguri active la ora asta : „Seninul din suflet” si „Unlimited Possibilities”, redactat in limba engleza, a doua mea limba.

Nu gandisem vreodata sa ajung sa scriu mai amanuntit despre mine sau activitatile, preocuparile, preferintele mele. Nimerindu-se sa citesc pe internet diverse blog-uri cu caracter personal mi s-a retrezit dorinta mea mai veche. Dintre primele care mi-au atras atentia au fost „Vrabiutele” si blog-ul lui Petru Racolta. Au urmat blog-urile „Motive pentru condei”, blog-urile dnei Gabriela Mihaita David, careia i-am indragit desenele in pix, nemai pomenit de reusite…Unchiul meu a fost pictor si cateodata se delecta cu cate un desen in pix. L-am vazut lucrand o data , fara gres inaintand pe pagina, schita atunci o parte a gradinii lui, o tema favorita in picturile lui. Formidabil! Nu cred ca as putea face nici trei miscari fara a gresi…

Dar, mi s-a ivit in minte gandul sa reiau indeletnicirea mea de pe vremea cand lucram la Galeria de Arta Thomas Kinkade, cand, cu micutul talant daruit de Doamne, reincepusem sa desenez, sa schitez in creion negru apoi in creion colorat. De curand, de cand cu recluziunea fortata cauzata de virusul al carui nume nu vreau sa-l pomenesc, atat de urat mi se pare ce s-a petrecut si ce inca are loc in lumea inteaga…am reluat atat interpretatul la keyboard cat si desenatul. Dispun de timp ceva mai mult in prezent si din fire nu sunt o persoana care sa pot sta locului fara ocupatie. Asa se pare ca e mai bine, imi descarc intr-un fel stresul inerent al zilelor care trec una dupa alta fara mari sau semnificative schimbari. Cand zici :Hop! ca e mai bine….ceva nu intarzie sa ne taie elanul.

„Fiecare dintre noi avem propriile masini ale timpului. Unele dintre ele ne duc inapoi in timp, si se numesc amintiri. Altele ne duc in viitor si se numesc visuri”

Noua tare ne place sa ne adancim cand si cand in amintiri si vise, unele ne pricinuiesc stari placute , altele ne incurajeaza si stimuleaza. Iar le mijloc e prezentul pe care intelept este sa-l privim cu seriozitate si responsabilitate…In el planuim si ne ancoram activitatile vietii de zi cu zi . Depanarile povestirilor scrise pe un blog intra in toate categoriile…

Fie-va calea acestei zile binecuvantata si luminata!

CristinaDavid