— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.
„Am citit o grămadă de cărți, însă în mare, pe majoritate le-am uitat. Atunci, care e rostul cititului,” fu întrebarea pe care un elev i-o adresă Maestrului său. Maestrul nu-i oferi niciun răspuns.
După câteva zile, în timp ce se aflau în apropierea unui râu, Maestrul îi spuse tânărului învățăcel că îi e sete. Apoi îi arătă o strecurătoare veche și murdară, ce odihnea pe pământ și îi ceru să îi aducă puțină apă să bea.
„Maestre, ce îmi cereți e lipsit de logică”, protestă tânărul. Maestrul însă nu-i oferi nicio explicație, văzându-și netulburat de meditația lui.
Înțelegând că nu avea sens să-și contrazică Maestrul, tânărul ucenic lua strecurătoarea și începu să execute absurda operațiune. Și așa, tot scufunda strecurătoarea în apă și tot o umplea și de fiecare dată apa se scurgea prin orificiile strecurătorii. Zeci de ori, sute de ori, a tot încercat, dar n-a fost…
Din amintirile din copilarie prea putin am povestit, nu am dezvaluit decat unele hobbies , cele cu colectiile pietricelelor si ale scoicilor.
Domnul mi-a daruit cativa talanti pe care prin conjuncturi si in situatii prielnice am ajuns ca sa ii pun in folosinta , iar la varsta de acum cand am ceva mai mult timp, am reluat cu drag unele dintre preocuparile avute pe parcursul timpului , activitati extraprofesionale, sa le numesc. Intre altele imi place mult sa cant la keyboard-ul Casio, mai ales sa improvizez (nu am pianina sau pian).
Frunze de toamna cu colorit diferit si flori de camp- uscate
Un alt hobby timpuriu a fost culegerea cu atentie a frunzelor toamnei cazute in iarba inca verde , uscarea lor intre doua coli de ziar si asemenea, uscarea florilor de camp, la care mi-a venit in minte sa fac aranjamente/colaje , sa le pastrez ca suveniruri. Cu elevii mei din clasa a 2 a aici in SUA, faceam acest lucru cam o data pe saptamana sa ii ajute la dezvoltarea aptitudinilor artistice, a creativitatii, etc. Inventam si alte idei , le puneam in practica , Doamne ! cat de incantati erau! In tara predasem engleza la un liceu din Bucuresti (Industrial nr 1) si nu a fostgreu sa fiu admisa aici in invatamant ca profesoara titulara. Au avut nevoie de actele de absolvire a Facultatii, exemene post universitare, atat, si au facut echivalarea studiilor.
In vremea asta in tara este noapte adanca si va doresc :
In orașul Roman din județul Neamț, a 28 iunie 1912, s-a nascut unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache. Un alt nume romanesc de rasunet pe harta lumii, in domeniul muzicii. Dorinta mea de a-l omagia astazi in ziua in care s- a nascut este faptul ca familia mea l-a cunoscut, prin unchiul meu (Florin Niculiu) care a fost si el artist dar in domeniul picturii. Era indragostit de muzica clasica , precum intreaga mea familie. S-au cunoscut, desi era mai tanar cu 16 ani decat Celibidache, in Berlin si apoi in alte orase din Europa. Ultima data la Paris. De la el am auzit intaia oara despre celebrul dirijor care a revenit sa dirijeze in 1978 pentru scurt timp însa, in România, unde a dirijat vreme de 2 ani Orchestra Filarmonica George Enescu din București. Am avut bucuria sa-l ascult dirijand orchestra mea favorita. Viata sa de dirijor a fost o adevarata preumblare cu ovatiuni din partea publicului iubitor de muzica si cu aprecierile criticilor muzicali din toata lumea, din oras in oras, chemat fiind sa dirijeze marile orchestre inclusiv din SUA. In anul 1984 a sustinut un curs de orchestra și un concert cu Orchestra de Studenți a Institutului Curtis, din Philadelphia, la celebrul Carnegie Hall în New York.
„Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel.
Stilul sau dirijoral era foarte original, fiind cunoscut in special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cat pasajul muzical era mai bogat si mai complex, cu atat tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte din cele mai faimoase inregistrari live.”
Intre desenele doamnei Gabriela Mihaita David, pe care personal le apreciez nespus de mult, dincolo de cuvinte de exprimare pe potriva, am aflat portretul facut si maestrului Celibidache. Cu mare placere si bucurie il voi pune sa ilustreze micul meu articol.
NOTA : uitam sa mentionez un lucru important si anume ca marele nostru dirijor, a sustinut un punct de vedere pe care il apreiez cu atat mai mult cu cat il impartasesc din plin : o piesa muzicala nu poate fi traita cu adevarat si la intensitatea ei emotionala reala, decat in sala de concert.
“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…„
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.
Seninul din suflet 