Rasul e sanatos sau vicios?

„Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul” – MARK TWAIN

Depinde mult felul in care privesti oamenii, viata si lucrurile, de firea omului, de educatie. Ea poate fi influentata chiar de starea sufleteasca de moment.

In spusele inteligentului Mark Twain care marturisesc mi-a incantat anii copilariei prin lectura celor doua romane ale sale celebre….dar mai multe impresii pozitive de ordin literar nu prea mi-a mai lasat la anii maturitatii…gasesc un cuvant nepotrivit si suparator urechilor mele care m-am nascut in Europa. Sa nu uit deci ca Mark Twain este american si armele in America sunt privite cu respect nu doar cu ingrijorare.

Ca romanca ce sunt de mult dintotdeauna stiu ca rasul este un medicament, ceva cu totul si cu totul benefic pentru om si sanatatea lui. Nu provoaca doar veselie si bucurie, destindere totala. Prin aceste efecte diminuand efectele daunatoare ale stresului zilnic. Mintea este reechilibrata dupa un ras copios, limpezita. Imi simt intregul organism mai sanatos, parca durerile dispar, nelinistile fug, tensionarile sunt inlocuite de un tonus minunat care faciliteaza buna intelegere cu semenii. Veselia trezeste in orice om optimismul care ar trebui sa fie optica tututror asupra vietii. Stim zicala cu paharul pe jumatate plin.

Asadar si prin urmare , „Rasul este cel mai bun medicament” pe drept cuvant: nici efecte secundare nu are, iar pe deasupra este gratis! Cuvantul magic..

Cristina David.

Eu sunt Cel ce Sunt

Dis de dimineata cand boabele de roua inca luceau in lumina soarelui abia rasarit privirea imi fu atrasa de o minune de floare careia ii admir subtilele nuante de culori ale petalelor, verdele crud al lujerului si frunzelor, mireasma imbatatoare si nu pot intelege ce fenomen ar fi putut avea loc in atat de scurt timp. Cu doar cateva zile inainte zarisem pe una din ramurele ceva mic si urat verdenegricios . Noi ii spunem „mugure”. Ma uit de jur imprejur fascinata, ca si cum abia atunci vedeam pentru intaia oara cerul azuriu, verdele intens al ierbii, freamatul frunzelor in miscarea unei adieri si imi dau seama ca de fapt abia acum dispun de un scurt ragaz ca sa constientizez una din nenumaratele minuni prin care Dumnezeu ne dovedeste ca El, Creatorul, exista. Nu doar ca a creat tot ce vedem, si ca El exista, El creeaza din nou si din nou intreaga natura, intreaga lume. In vremea care se scurge si noi o numim timp, toate lucrurile create din lumea noastra sunt in continua transformare, se schimba sub ochii nostri, nu avem cum sa nu vedem asta. Creatorul insa, nu se schimba, nu se transforma, El pur si simplu continua sa existe, exista dintotdeauna si va exista intotdeauna. Menirea Lui este aceea a Creatorului: ca sa recreeze, sa refaca, sa adauge noi minunatii la cele existente…la infinit.

EU SUNT CEL CE SUNT!

Tu esti Doamne, Cel ce Esti,

Fara limite ori margini

Tu Esti Alfa si Omega

Nu esti timp, nu esti nici spatiu,

Har si pace esti Tu, Doamne,

Esti Iubire fara margini

Pana-n Veci Tu esti acelasi

Tu esti Doamne, Cel ce Esti

Cris D

Acesta este Dumnezeu, care nu exista doar azi, dar a existat dintotdeauna si va exista intotdeauna. Dumnezeu este insusi echilibrul Creatiei Sale.

Cand Ioan a scris scrisorile sale catre cele sapte biserici, el a folosit urmatoarele cuvinte revelate lui de catre Dumnezeu: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine (Apocalipsa 1:4).

A.W Tozer a spus: “”Dumnezeu traieste intr-o stare a existentei dincolo de noi si mult deasupra noastra si infinit de departe de noi, si totusi, cand ne gandim la Dumnezeu, incercam sa ne gandim la cineva care este total diferit de tot ceea ce cunoastem noi. Dumnezeu ne intreaba cu cine seamana, cu cine Il vom compara. Raspunsul este “cu nimeni”. Nimeni nu este ca Dumnezeu, nimic nu este ca Dumnezeu. Dumnezeu este ca si El Insusi.

Cristina David

Toate îşi au vremea lor

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Ecl. 3:11)

TOATE LA VREMEA LOR

La vremea lui, frumosul se ivește. . .
La ceasul lui, se schimbă, pe Tabor,
Culcând în foc urâtul ce mocnește,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea ei, sămânța se înalță
În falnic cedru fâlfâind spre nori,
Din bezne-afunde iese la viață,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea lor, omizile-și dezbracă
Exuviile, să se-ntreacă-n zbor
Și-n robe vii de fluturi se îmbracă,
Dar toate câte sunt au vremea lor.

La vremea ei și rugăciunea țese
Mantaua alba-a zilelor de dor. . .
Iar când suspinele, pe rând, vor fi culese
Primi-vor și răspuns, la vremea lor.

Hojda Alexandra Ligia – 06 ianuarie 2018

postare – Cristina David

Sufletul – o fereastra spre lume

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .

-Vaaai, ce cearceafuri murdare întinde vecina noastra în balcon! spuse tânăra soţie. Cred că are nevoie de un nou săpun… sau poate ar trebui s-o învăţ eu să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună, femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

-Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţând-o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

-Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre !

In viata este chiar aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm propriul suflet pentru a putea vedea clar. Atunci poate am vedea mai clar si puritatea sufletească a celorlalţi…

sursa : facebook

postare Cristina David

Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o vălijoară. Pe măsură ce trec anii bagajul tău, însă, se măreşte… pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La un moment dat al drumului tău, înţelegi că devine insuportabil să cari atâtea lucruri. Cântăresc prea mult. Poţi alege: să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute, ceea ce e destul de dificil… pentru că toţi ceilalţi care vor trece pe acolo vor avea şi ei propriul lor bagaj şi rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând… sau… poţi diminua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte. Dar ce ar trebui aruncat?

Începe în primul rând să scoţi totul afară pentru a vedea ce se ascunde în bagaj. Prietenie, bunăvoinţă, iubire, tandreţe, generozitate, bucurie, simpatie, speranţă. Foarte bine! E suficient, dar… este ciudat faptul că.. nu sunt deloc grele! Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu… Forţează-te să le scoţi afară… Of, este – mânia – vai, cât cântăreşte! Continuă să scoţi afară neînţelegerile, teamă, pesimismul, descurajarea, egoismul, răutatea, mândria, aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.

Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: -zâmbetul-care rămăsese pe fundul valizei. Mai scoate un zâmbet şi… încă unul,… iată că la urma iese fericirea… Pune din nou mâna în valiză şi aruncă: tristeţea. Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea pentru că se va arăta destul de necesară. Fă în astfel încât să pui în bagaj şi: – puterea, curajul, entuziasmul, responsabilitatea, speranţă, echilibrul, bună dispoziţie. Scoate orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le. Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele. Bine. Acum bagajul tău e gata… îl poţi folosi din nou.

Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

Sursa : internet – Autor necunoscut