Sufletul – o fereastra spre lume

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .

-Vaaai, ce cearceafuri murdare întinde vecina noastra în balcon! spuse tânăra soţie. Cred că are nevoie de un nou săpun… sau poate ar trebui s-o învăţ eu să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună, femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:

-Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţând-o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

-Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre !

In viata este chiar aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm propriul suflet pentru a putea vedea clar. Atunci poate am vedea mai clar si puritatea sufletească a celorlalţi…

sursa : facebook

postare Cristina David

Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o vălijoară. Pe măsură ce trec anii bagajul tău, însă, se măreşte… pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La un moment dat al drumului tău, înţelegi că devine insuportabil să cari atâtea lucruri. Cântăresc prea mult. Poţi alege: să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute, ceea ce e destul de dificil… pentru că toţi ceilalţi care vor trece pe acolo vor avea şi ei propriul lor bagaj şi rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând… sau… poţi diminua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte. Dar ce ar trebui aruncat?

Începe în primul rând să scoţi totul afară pentru a vedea ce se ascunde în bagaj. Prietenie, bunăvoinţă, iubire, tandreţe, generozitate, bucurie, simpatie, speranţă. Foarte bine! E suficient, dar… este ciudat faptul că.. nu sunt deloc grele! Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu… Forţează-te să le scoţi afară… Of, este – mânia – vai, cât cântăreşte! Continuă să scoţi afară neînţelegerile, teamă, pesimismul, descurajarea, egoismul, răutatea, mândria, aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.

Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: -zâmbetul-care rămăsese pe fundul valizei. Mai scoate un zâmbet şi… încă unul,… iată că la urma iese fericirea… Pune din nou mâna în valiză şi aruncă: tristeţea. Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea pentru că se va arăta destul de necesară. Fă în astfel încât să pui în bagaj şi: – puterea, curajul, entuziasmul, responsabilitatea, speranţă, echilibrul, bună dispoziţie. Scoate orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le. Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele. Bine. Acum bagajul tău e gata… îl poţi folosi din nou.

Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

Sursa : internet – Autor necunoscut

Timpul si noi

Distanta si timpul…pot estompa relatii, este foarte adevarat. Timpul insa, sa recunoastem acest lucru, are intotdeauna o cale frumoasa de a ne arata ce si cine conteaza cu adevarat…si cine a poposit doar temporar in vietile noastre pasagere pe acest pamant. Distantele pe care viata le pune in chip nemilos intre noi si cei dragi le putem scurta sau escalada cumva, dar in timp nu ne putem intoarce.

„Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”.

Mintea nostra este dotata intre altele cu niste masini miraculoase cu care putem oricand calatori in timp. Intr-unele ne urcam spre a ne duce inapoi, le luam in statia „Amintiri”. Din ele coboram doar cand vedem pe geam amintiri frumoase. Cu alte masini putem merge inainte , acestea sosesc in statia „Vise”. Putem opri din calatorie in acele statii unde vedem vise pe care avem sansa sa le cladim si sa le implinim. Timpul este un adversar de temut in viata, si este bine sa ni-l facem prieten.

„Toti avem propriile noastre masini ale timpului. Unele ne duc inapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc inainte, se numesc vise”.

postare – Cristina David

Treptele vietii

Copilul rade: Intelepciunea şi iubirea mea este jocul.

Tanarul canta: Jocul şi intelepciunea mea e iubirea.

Batranul tace: Iubirea şi jocul meu e intelepciunea.

(Lucian Blaga)

postare – Cristina David