Treptele vietii

Copilul rade: Intelepciunea şi iubirea mea este jocul.

Tanarul canta: Jocul şi intelepciunea mea e iubirea.

Batranul tace: Iubirea şi jocul meu e intelepciunea.

(Lucian Blaga)

postare – Cristina David

Bucuria si durerea merg brat la brat prin viata

„Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet, punand zambet langa plans.” – Alexandru Macedonski

Rondelul lucrurilor

Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau matase,
Prin grai aproape omenesc.

Tu le crezi moarte, si traiesc
Imprastiate-n orice case.-
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase.

Si cate nu-ti mai povestesc
In pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ti uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.-
Oh! lucrurile cum vorbesc.

Alexandru Macedonski

Momente de fericire

Alergand in goana prin viata intr-un marathon cu scopuri mercantile pe care nici macar nu avem vreo garantie ca il vom castiga pe primele locuri….trecem cu totala nepasare pe langa atatea lucruri presarate de-a lungul drumului , nedand importanta decat sa obtinem cu orice pret ceea  ce nu avem si nerealizand ca ce avem este pretios pentru sufletele noastre, pentru sensul adevarat al vietii.

Iesisem “in oras” , cu treaba…in NJ,  aceasta expresie nu este proprie cand locuiesti , ca mine, intr-o localitate mica si pitoresca inconjurata si presarata in multe locuri de verdele crud al primaverii  sau de multicolora paleta a toamnei.

In loc sa conduc mai departe in mare graba, am oprit-o. Mi-am dat jos din masina  si cu o mare bucurie , incantare, am fotografiat privelistea , fericita ca aveam de data asta celularul cu mine….pierdusem alte ocazii asemanatoare ramanand cu un sentiment de parere de rau.

Aceste ocazii nu le avem mereu, dar cand le observam , cand ne ies in cale, sa le dam atentie! Ne lumineaza si incanta sufletul, ochii , ne dau o alta perspectiva asupra vietii. si ne fac ziua mult mai frumoasa.

Sunt si alte ocazii pe care le neglijam, pur si simplu le pierdem din vedere. Sa scriem un mesaj cald ,  cuiva apropiat, sau sa le dam celor dragi un scurt telefon ca semn de atentie adevarata, neconditionata….

Uitam gesturile frumoase facute de altii pentru noi, dar nu le uitam pe cele urate. Uitam să intindem o mana unui suferind. Uitam să zambim, sa privim cu duioşie, sa mangaiem, să imbratisam. Uitam adeseori sa multumim, nu ne vine usor ca sa iertam sau sa recunoastem cand am gresit ceva. Uitam sa renuntam la orgoliu, la invidie şi la toate sentimentele negative.

Nu mai stim sa traim cu adevarat , sa simtim , sa ne bucuram , sa gustam frumusetile vietii . Nu mai stim sa rostim  intr-un extaz „DOAMNE, cat de minunat este ! Cat de bun esti cu noi!”

Nu am exagerat de fel ce am exprimat in scris , sunt constienta ca multi dintre noi simt la fel. As avea un sfat , pe care il dau din inima : Sa putem a ne opri macar cateva clipe din goana vietii acesteia care tinde sa ucida ce este bun si frumos in noi . Ca sa ne umplem sufletele de energie luminoasa , de multumire pentru ce avem, de iubire pentru cei din jurul nostru.

Bucurati-va de toamna in continuare !

Viata vazuta de sus

In viata de zi cu zi ne pierdem daca nu ne inarmam cu o vedere „de sus” a peisajului vietii in general. Nu avem de la inceput o viziune clara asupra a ce este important, foarte important pentru noi si ce poate fi lasat, amanat pentru mai tarziu sau chiar scos din programul preocuparilor prioritare. Treptat trecand prin anii tineretii si ajungand la maturitate cand ochii mintii vad mult mai bine si mai clar, ne putem da seama pe care aspecte din viata trebuie insistat si o vom face, cu senzatia implinirii rostului in aceasta lume. Pentru ca acest lucru sa se intample insa, este mare nevoie ca sa avem formata o viziune de ansamblu in care fiecare aspect din viata sa isi aiba rolul sau, nici prea mare dar nici prea mic. Pentru ca timp ar fi pentru toate daca il dozam la modul intelept. Cu cat inaintam mai mult pe calea vietii constatam care sunt lucrurile de care ne putem cu usurinta lipsi fara ca linistea interioara sa ne fie afectata.

„Un profesor de filosofie stãtea în faţa clasei având pe catedrã câteva lucruri.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. I-a întrebat pe studenţi dacã borcanul este plin şi aceştia au convenit cã era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a întrebat din nou pe studenţi dacã borcanul era plin iar aceştia au fost de acord cã era.

Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stãtea treaba iar aceştia au rãspuns în cor “pliiin”!

Profesorul a scos de sub catedrã douã cești cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studenţii au râs..

Dupã ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: “Acum aş dori sã întelegeţi cã acest borcan reprezintã viaţa voastrã.

Mingiile de tenis reprezintã lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sãnãtate, prieteni şi pasiunile voastre. Dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viaţa voastrã ar fi tot plinã.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e tot restul de lucruri mãrunte.

Dacã veţi începe cu nisipul, nu veţi mai avea unde sã puneţi mingile de tenis şi pietricelele.

La fel si în viaţã, dacã îţi irosesti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.

Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, ieşi cu soţia în oraş la cinã, joacã tenis, pentru cã vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine ştie ce dispozitiv.

Ai, în primul rând grijã de mingile de tenis, ele conteazã cu adevãrat. Stabileşte-ţi prioritãţile, restul e doar nisip…”

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cești de cafea. Profesorul a zâmbit: “Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru douã cești de cafea, bãute împreunã cu un prieten.”

Povestea am aflat-o pe blogul https://daniela-floroiu.ro

Cristina David