— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.
La Blouse Roumaine -Henri Matisse, La Blouse Roumaine, 1940, Musée National d’Art Moderne, Paris
LA BLOUSE ROUMAINE pictata de marele pictor francez HENRi MATISSE (foarte bun prieten cu Theodor Pallady), tablou devenit celebru in sine dar facand celebra si IA = bluza portului national romanesc. Sarbatorim si noi Ziua Internationala a Iei! Sarbatorirea Iei s- extins de la noi romanii, la toate continentele lumii in vreo 50 de tari. Si multi ani i-au trebuit lui Henri Matisse, dupa ce a facut nenumarate schite si alte picturi infatisand ia pana aparut cu frumoasa panza pictata in ulei, „La Blouse Roumaine”…A petrecut timp mult sa studieze fiecare ie din colectia sa personala care ii fusesera daruite de bunul lui prieten, pictorul roman Theodor Pallady. Nu avea curajul si increderea ca va putea surprinde lucratura atat de minutioasa si viu colorata proprie vesmantului popular romanesc autentic.
Ii (bluze romanesti) pictate si schitate de Matisse
Frumos mai arata o mandra ie
Purtata la Sarbatori cu multa bucurie
Este un prilej, recunosc, si de mandrie!
Nota – posed un costum national extrem de frumos din Bucovina si l-am purtat la hramul bisericii noastre in multe randuri, desigur : cu mandrie si cu bucurie!
“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…„
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.
Astazi pentru ca este 15 iunie, ziua in care sufletul sau a plecat la Domnul, il cinstim pe marele nostru POET NATIONAL – MIHAI EMINESCU . In memoria geniului sau, un citat dintr-o scriere a criticului literar George Calinescu:
Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”
Foto – web
Patru fotografii cunoscute şi certificate cu Eminescu există până la această dată. Acestea sunt: cea din tinerete, facută la 20 de ani, la Praga, în 1869, de fotograful Jan Tomás, cea extrasă din tabloul Societăţii “Junimea”, datând din 1878 şi realizată de Franz Duschek în Bucureşti, în studioul său de pe strada Franklin, cea de a treia, din studioul lui Nestor Heck de la Iaşi, facută în 1884 si ultima, cea realizata de Jean Bielig la Botoşani, în 1887, cu Eminescu la 37 de ani. Originalul celei de a treia fotografii, din care a fost decupat Eminescu, pentru posteritate, la cererea prietenilor săi cu care s-a fotografiat, îi cuprindea pe profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel şi poetul Petru V. Grigoriu. Versiunea publicată prezintă în oval o prelucrare a originalului via Basarabia-Bucovina.Info, fotografiile fiind preluate de la Memorialul Ipotesti. O altă variantă a fotografiei realizate în tinereţe la Praga îi aparţine unui pictor-fotograf din Iaşi – “Bernhard Brand Pictor si Photographe in Iassy” – dar este vorba de o carte poştală retuşată. Le puteti vedea pe toate mai sus.
„Poet al formelor cioplite“, Brâncuşi construieşte o vastă operă de o remarcabilă complexitate tematică. După trecerea în eternitate, faima sa şi a operelor sale nu a încetat să sporească. Chiar şi după zeci de ani, lucrările sale ocupă un loc de cinste printre marile creaţii artistice ale lumii.
În limba egipteană, cuvântul sculptor înseamnă „creator“. Pentru marele maestru Constantin Brâncuşi, acest epitet se potriveşte cel mai bine, el fiind considerat demiurg al unui univers artistic unitar, articulat şi armonios în toate etajele sale: „Artistul trebuie să ştie să scoată la lumină fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică într-o existenţă cu adevărat vizibilă. Arta nu face decât să înceapă continuu“, spunea odinioară marele artist, subliniind rolul novator al artei şi rolul demiurgic al artistului.
Printre „comorile” ascunse al României, de care foarte puţini au auzit, se numără şi Castelul-Calendar din Transilvania.
Un loc plin de mister, care ascunde o frumoasă poveste de iubire prin arhitectura sa unică şi care ar putea atrage sute de mii de turişti dacă ar fi promovat intens.
Construit pe un deal de lângă localitatea Zău de Câmpie, în anul 1911, Castelul-Calendar nu este doar o legendă. Clădirea are 365 de ferestre, câte zile are un an, 52 de camere, câte săptămâni sunt într-un an, şi 4 turnuri, la fel ca anotimpurile. A fost construit de către Istvan Ugron, pe atunci ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia, care a cerut să fie ridicat ca mărturie a iubirii veşnice pe care o purta pentru una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Din păcate, pretenţiile prinţesei au fost prea mari. Aceasta i-a cerut baronului să paveze drumul către castel cu bani de aur, însă dorinţa nu i-a putut fi îndeplinită, căci baronul a rămas fără bani. Câţiva ani mai târziu ea a fost ucisă, iar de atunci baronul nu s-a mai căsătorit, conform stirileprotv.ro.
Potrivit Wikipedia, timp de trei ani oamenii locului au fost obligaţi să muncească acolo, gratuit, cu uneltele şi cu animalele lor. Castelul de la Zău de Câmpie nu a fost vizitat foarte des de baron. Cu toate acestea a fost ridicat din ambiţia lui de a construi o reşedinţă de vară cu totul şi cu totul deosebită, diferită de orice altă reşedinţă. În perioada comunismului a fost preluat de stat şi a primit mai multe destinaţii în timp. Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă şi transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de judeţ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, şcoală şi depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii.
În prezent, castelul a devenit centru de plasamament aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mureş şi adăposteşte aproximativ 70 de fete orfane. Din păcate, starea construcţiei se agravează însă pe zi ce trece.
In prezent Castelul Calendar se afla in administratia Consiliului Judetean Mures. Autoritatile au in plan sa acceseze fonduri europene pentru a-l restaura.
Alexandru Iurian, primarul comunei Zau de Campie: “Sper ca vom reusi sa implementam un proiect cu doua componente, o parte pentru copii cu handicap si o parte cu centru de zi”.
Castelul Calendar este momentan inchis. Curiosii il pot admira din exterior insa daca paznicii sunt intelegatori, pot face o plimbare prin curtea incarcata de legende.
Seninul din suflet 