— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.
Privesc pe geam in fiecare zi doritoare sa vad fulgi plutind in aer, la fel in dinineata asta. Bucurie! Cadeau alene fulgi destul de mari , incepuse sa se depuna un strat alb pe caldaram. Vestile la prognoza zilei m-au dezamagit : temperaturi de peste 0 gr. Acum cateva zile vazusem orasul minunat decorat cu alb omat , crengile arborilor aratand feeric infrumusetand totul in jur.
Foto – arhiva personala
Dar….nu a durat. Imi repet in minte versul refren din poezia lui Francois Villon :”unde sunt zapezile de alta data?”. Iarna nu mai are puterea sa ne incante privirea si sufletul…
Ne luptam, ne silim o viata intreaga, atat cat ne este data, ca sa ne perfectionam in cunoastere si in conduita, sa devenim mai buni si mai placuti celor din jur. Acesta ar fi sa fie scopul vietii noastre, sa plecam cu sufletul impacat. Sa facem bine, sa fim buni si sa ne simtim bine din acest motiv.
Daca ne dorim mult acest lucru, cu siguranta il putem avea, pentru ca vom fi ajutati pe parcurs si la orice cadere ni se va intinde o mana de Sus sau de la cineva cu acelasi ideal.
Acest lacas sfant cu o existenta de veacuri in minunatii Munti Apuseni – Tara Motilor (Iancu, Arsenie Boca, Horea) este tot ce ma leaga pe mine mai mult de trairea mea sufleteasca in timp si de istoria, de viata celor dragi din neamul meu. Putin spus, dar simtit infinit mai mult!
Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” din comuna Criscior – datand din sec XV. FOTO – arhiva personala
Cand suntem obositi sau intristati, un loc linistitor mult binevenit este un lacas sfant cu atmosfera lui calda si primitoare parfumata cu mireasma de tamaie si busuioc. Aici, rugandu-ne in fata unei icoane indragite prin chipul sfantului / sfintei ce-l infatiseza , ne recapatam pacea si linistea, bunurile supreme, cum le numeste parintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia.