In noptile de iarna albe

In nopile de iarna albe

Ma duce gandul la povesti

Ce mama le citea in salbe

In noptile de iarna albe…

Este un gand care ma doare

O umbra-n taina ce apare

In noptile de iarna albe…

Ma duce gandul la povesti

Cristina David

Castelul Calendar din Transilvania – Isoricul si povestea lui

Printre „comorile” ascunse al României, de care foarte puţini au auzit, se numără şi Castelul-Calendar din Transilvania.

Un loc plin de mister, care ascunde o frumoasă poveste de iubire prin arhitectura sa unică şi care ar putea atrage sute de mii de turişti dacă ar fi promovat intens.

FB_IMG_1524836575693

Construit pe un deal de lângă localitatea Zău de Câmpie, în anul 1911, Castelul-Calendar nu este doar o legendă.  Clădirea are 365 de ferestre, câte zile are un an, 52 de camere, câte săptămâni sunt într-un an, şi 4 turnuri, la fel ca anotimpurile. A fost construit de către Istvan Ugron, pe atunci ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia, care a cerut să fie ridicat ca mărturie a iubirii veşnice pe care o purta pentru una dintre fiicele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Din păcate, pretenţiile prinţesei au fost prea mari. Aceasta i-a cerut baronului să paveze drumul către castel cu bani de aur, însă dorinţa nu i-a putut fi îndeplinită, căci baronul  a rămas fără bani. Câţiva ani mai târziu ea a fost ucisă, iar de atunci baronul nu s-a mai căsătorit, conform stirileprotv.ro.

Potrivit Wikipedia, timp de trei ani oamenii locului au fost obligaţi să muncească acolo, gratuit, cu uneltele şi cu animalele lor. Castelul de la Zău de Câmpie nu a fost vizitat foarte des de baron. Cu toate acestea a fost ridicat din ambiţia lui de a construi o reşedinţă de vară cu totul şi cu totul deosebită, diferită de orice altă reşedinţă. În perioada comunismului a fost preluat de stat şi a primit mai multe destinaţii în timp. Mobilierul a fost confiscat de conducerea comunistă şi transferat la Turda, unde era pe atunci centrul de judeţ. Castelul a fost, pe rând, sanatoriu pentru bolnavii de TBC, şcoală şi depozit de cereale, iar în ultimii ani casă de copii.

În prezent, castelul a devenit centru de plasamament aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mureş şi adăposteşte aproximativ 70 de fete orfane. Din păcate, starea construcţiei se agravează însă pe zi ce trece.

sursa : https://www.descopera.ro

Actualizare

In prezent Castelul Calendar se afla in administratia Consiliului Judetean Mures. Autoritatile au in plan sa acceseze fonduri europene pentru a-l restaura.

Alexandru Iurian, primarul comunei Zau de Campie: “Sper ca vom reusi sa implementam un proiect cu doua componente, o parte pentru copii cu handicap si o parte cu centru de zi”.

Castelul Calendar este momentan inchis. Curiosii il pot admira din exterior insa daca paznicii sunt intelegatori, pot face o plimbare prin curtea incarcata de legende.

https://stirileprotv.ro/stiri/travel/povestea-din-spatele-unicului-castel-din-romania-construit-pe-principiile-unui-calendar.html

postare Cristina David

Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o vălijoară. Pe măsură ce trec anii bagajul tău, însă, se măreşte… pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La un moment dat al drumului tău, înţelegi că devine insuportabil să cari atâtea lucruri. Cântăresc prea mult. Poţi alege: să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute, ceea ce e destul de dificil… pentru că toţi ceilalţi care vor trece pe acolo vor avea şi ei propriul lor bagaj şi rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând… sau… poţi diminua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte. Dar ce ar trebui aruncat?

Începe în primul rând să scoţi totul afară pentru a vedea ce se ascunde în bagaj. Prietenie, bunăvoinţă, iubire, tandreţe, generozitate, bucurie, simpatie, speranţă. Foarte bine! E suficient, dar… este ciudat faptul că.. nu sunt deloc grele! Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu… Forţează-te să le scoţi afară… Of, este – mânia – vai, cât cântăreşte! Continuă să scoţi afară neînţelegerile, teamă, pesimismul, descurajarea, egoismul, răutatea, mândria, aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.

Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: -zâmbetul-care rămăsese pe fundul valizei. Mai scoate un zâmbet şi… încă unul,… iată că la urma iese fericirea… Pune din nou mâna în valiză şi aruncă: tristeţea. Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea pentru că se va arăta destul de necesară. Fă în astfel încât să pui în bagaj şi: – puterea, curajul, entuziasmul, responsabilitatea, speranţă, echilibrul, bună dispoziţie. Scoate orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le. Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele. Bine. Acum bagajul tău e gata… îl poţi folosi din nou.

Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

Sursa : internet – Autor necunoscut

Timpul si noi

Distanta si timpul…pot estompa relatii, este foarte adevarat. Timpul insa, sa recunoastem acest lucru, are intotdeauna o cale frumoasa de a ne arata ce si cine conteaza cu adevarat…si cine a poposit doar temporar in vietile noastre pasagere pe acest pamant. Distantele pe care viata le pune in chip nemilos intre noi si cei dragi le putem scurta sau escalada cumva, dar in timp nu ne putem intoarce.

„Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”.

Mintea nostra este dotata intre altele cu niste masini miraculoase cu care putem oricand calatori in timp. Intr-unele ne urcam spre a ne duce inapoi, le luam in statia „Amintiri”. Din ele coboram doar cand vedem pe geam amintiri frumoase. Cu alte masini putem merge inainte , acestea sosesc in statia „Vise”. Putem opri din calatorie in acele statii unde vedem vise pe care avem sansa sa le cladim si sa le implinim. Timpul este un adversar de temut in viata, si este bine sa ni-l facem prieten.

„Toti avem propriile noastre masini ale timpului. Unele ne duc inapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc inainte, se numesc vise”.

postare – Cristina David