Originea poeziei ramane un mister, se pare, dar frumusetea ei si intelepciunea desprinsa din cuvintele ei raman.
Sipetul cu amintiri
Nu stiu prea bine altii cum sunt dar imi vine sa cred ca fiecare dintre noi avem un „sipet cu amintiri”, un coltisor secret al sufletului in care au fost asezate cu deosebita grija si duiosie momente de neuitat, zile incantatoare pline de frumusete si negraita fericire, persoane dragi de mult plecate…
„Amintirea este intotdeauna un loc de intalnire”
Unde esti, copilarie?
Unde eşti copilărie, că de-aş ştii că te găsesc ,
Tot pamântu-aş răscoli fără ca să obosesc !
Unde esti copilărie, bucățica mea de rai ?
Eu întreb fără- ncetare dar ,tu ,nici un semn nu-mi dai !
Tu, din ce te-ndepartezi ,mie, tot mai mult mi-e dor ,
Şi-aş porni pe drum de țară-n miez de vară, călător!
Printre amintiri păstrată, în suflet ca pe-o comoară ,
Să- mi gasesc copilăria, dulcea vieții , primăvară !
Şi mă pierd prin amintiri , care sufletu-mi hrănesc,
Acolo ,copilărie, sigur ştiu că te-ntâlnesc !
Lănga moară, o fetiță, cum se scaldă printre rațe ,
La gârlă, o văd, ținând , câte-un bobocel în brațe !
Sau pe câmpul plin de soare ,cum aleargă printre flori ,
Fără ca să obosească , încă din a zilei zori ,
Văd o gaşcă de copii alergând desculți prin soare ,
Şi-o fetiță printre ei ,cât este ziua de mare !
Ne-nțepam în Colții babii, puneam praf şi ne trecea ,
Pe unde să te gasesc ,să mai fiu din nou aşa?
Cu picioarele julite când în pomi ne cățăram ,
După fructele de vară şi ce fericiti eram !
Unde eşti copilărie, cerul meu fără de nori ?
Azi privindu-mi nepoțica , în sufletul mă trec fiori ,
Şi mă-ntreb, când s-au dus anii, ieri eram fetiță mică ?
A trecut viața ca gândul şi-am ajuns să fiu bunică !
Printre amintiri trecute şi privind la ei cum cresc ,
Imi revăd copilăria şi spun …viață- ți multumesc !
Când văd scris în calendar ,1Iunie…..aş vrea ,
Să mă- ntorc, prin amintiri , la copilăria mea !!!
Autor : Teodora Dumitru
Bucuria si durerea merg brat la brat prin viata
„Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet, punand zambet langa plans.” – Alexandru Macedonski
Rondelul lucrurilor
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau matase,
Prin grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, si traiesc
Imprastiate-n orice case.-
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Si-n pace nu vor să te lase.
Si cate nu-ti mai povestesc
In pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ti uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.-
Oh! lucrurile cum vorbesc.
Alexandru Macedonski
Fa-ti timp…
„Timpul linişteşte și lămureşte. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată de-a lungul timpului.”
Fă-ți timp…
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.
Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.
Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.
Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.
Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.
Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi. (Traian Dorz)
Dezmortire
Prea mult INTUNERIC in ganduri, in sentimentele si inimile oamenilor de pretutindeni ….
Este nevoie de LUMINA ca sa putem supravietui in trup, minte si spirit !
Nimeni si nimic nu dainuie in intuneric , decat doar intunericul insusi.
Avem nevoie de soarele din noi si de caldura pe care o emana si o raspandeste in jur spre a incalzi si lumina inimile reci, mintile tulburi si obosite…..
Am putea trai in plina lumina dar nu gasim calea sau am ratacit-o….
Bucuria de a trai , bunatatea din noi, fericirea clipei prezente ,oare unde le regasim si cum?
Noian
de frunze moarte
acopera pamantul
si grebla ….nu mai este.
Avem maini voinice
cu multa-ndemanare
ce din covorul putred
gramezi pot sa ridice…
sa le dea foc
apoi…
lumina si caldura
veni-vor inapoi…..
