Trairi de iarna

„Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.” Mihai Eminescu

Poezia ca forma de exprimare artistica porneste intotdeauna din sufletul celui care o scrie direct spre sufletul cititorilor. Impresia pe care o fac versurile asupra receptorului nu este aceeasi, dupa cum si sufletele difera mult ca sensibilitate, bogatie, stare de moment…

A sosit de curand iarna in acest an impovarat de amaraciune si multa tristete ,care in curand se va incheia si am gasit potrivit sa postez o poezie adecvata, cumva, cu atmosfera si trairile lui, rareori luminat de veselie. Ne ramane speranta insa, pentru cele ce vor veni in noul an.

Cântec fără cuvinte
​(de A. E. Baconsky)

​Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topește în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.

Privești vulturii care zboară
În cercuri largi peste munți
Și simți cum toate alunecă
Din inima ta și dispar.

Poza – internet

Dar iată vine iarna și din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Și toate clipele prin care ai trecut
Prind iar ființă-n jurul tău și murmură.

Și ca fluxul pe plajele galbene
Îți crește-n suflet propriul tău trecut…
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ți pleci fruntea pe umărul lui. 

Din volumul „Fluxul memoriei”, 1967

Cristina David