In noptile de iarna albe

In nopile de iarna albe

Ma duce gandul la povesti

Ce mama le citea in salbe

In noptile de iarna albe…

Este un gand care ma doare

O umbra-n taina ce apare

In noptile de iarna albe…

Ma duce gandul la povesti

Cristina David

Timpul si noi

Distanta si timpul…pot estompa relatii, este foarte adevarat. Timpul insa, sa recunoastem acest lucru, are intotdeauna o cale frumoasa de a ne arata ce si cine conteaza cu adevarat…si cine a poposit doar temporar in vietile noastre pasagere pe acest pamant. Distantele pe care viata le pune in chip nemilos intre noi si cei dragi le putem scurta sau escalada cumva, dar in timp nu ne putem intoarce.

„Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”.

Mintea nostra este dotata intre altele cu niste masini miraculoase cu care putem oricand calatori in timp. Intr-unele ne urcam spre a ne duce inapoi, le luam in statia „Amintiri”. Din ele coboram doar cand vedem pe geam amintiri frumoase. Cu alte masini putem merge inainte , acestea sosesc in statia „Vise”. Putem opri din calatorie in acele statii unde vedem vise pe care avem sansa sa le cladim si sa le implinim. Timpul este un adversar de temut in viata, si este bine sa ni-l facem prieten.

„Toti avem propriile noastre masini ale timpului. Unele ne duc inapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc inainte, se numesc vise”.

postare – Cristina David

Sipetul cu amintiri

Nu stiu prea bine altii cum sunt dar imi vine sa cred ca fiecare dintre noi avem un „sipet cu amintiri”, un coltisor secret al sufletului in care au fost asezate cu deosebita grija si duiosie momente de neuitat, zile incantatoare pline de frumusete si negraita fericire, persoane dragi de mult plecate…

Foto: internet

„Amintirea este intotdeauna un loc de intalnire”

Vladimir Volegov „Little flower”

Unde esti, copilarie?

Unde eşti copilărie, că de-aş ştii că te găsesc ,
Tot pamântu-aş răscoli fără ca să obosesc !
Unde esti copilărie, bucățica mea de rai ?
Eu întreb fără- ncetare dar ,tu ,nici un semn nu-mi dai !

Tu, din ce te-ndepartezi ,mie, tot mai mult mi-e dor ,
Şi-aş porni pe drum de țară-n miez de vară, călător!
Printre amintiri păstrată, în suflet ca pe-o comoară ,
Să- mi gasesc copilăria, dulcea vieții , primăvară !

Şi mă pierd prin amintiri , care sufletu-mi hrănesc,
Acolo ,copilărie, sigur ştiu că te-ntâlnesc !
Lănga moară, o fetiță, cum se scaldă printre rațe ,
La gârlă, o văd, ținând , câte-un bobocel în brațe !

Sau pe câmpul plin de soare ,cum aleargă printre flori ,
Fără ca să obosească , încă din a zilei zori ,
Văd o gaşcă de copii alergând desculți prin soare ,
Şi-o fetiță printre ei ,cât este ziua de mare !

Ne-nțepam în Colții babii, puneam praf şi ne trecea ,
Pe unde să te gasesc ,să mai fiu din nou aşa?
Cu picioarele julite când în pomi ne cățăram ,
După fructele de vară şi ce fericiti eram !

Unde eşti copilărie, cerul meu fără de nori ?
Azi privindu-mi nepoțica , în sufletul mă trec fiori ,
Şi mă-ntreb, când s-au dus anii, ieri eram fetiță mică ?
A trecut viața ca gândul şi-am ajuns să fiu bunică !
Printre amintiri trecute şi privind la ei cum cresc ,
Imi revăd copilăria şi spun …viață- ți multumesc !

Când văd scris în calendar ,1Iunie…..aş vrea ,
Să mă- ntorc, prin amintiri , la copilăria mea !!!

Autor : Teodora Dumitru