De RUSALII

„Domnul vrea ca tu să creşti duhovniceşte şi să ajungi la vârsta pârguită, ca un spic de grâu să înfloreşti şi să răspândeşti bună mireasmă înaintea lui Dumnezeu, prin toată virtutea cea duhovnicească, precum o floare minunată a câmpurilor și văilor. Iată menirea ta, omule!”

Sfântul Ioan de Kronstadt,

Suntem intr-o perioada a anului cand in inima si sufletul nostru se retrezeste constiinta mai mult ca oricand. La Rusalii , de Pogorarea Sfantului Duh si la praznuirea Sfintei Treimi, sufleteste ne inaltam si ne bucuram pentru ca ne simtim mai buni, nu este asa? Puterea Cereasca intreita si Mangaietorul pogorat anume ca sa ne ajute si sa ne lumineze, sa ne sprijine si sa ne intelepteasca atunci cand suntem la necaz , este cu noi! Simtim parca si mai intens ocrotirea Sfintei Treimi, faptul ca nu suntem singuri in fata primejdiilor care pandesc pe marea zbuciumata a vietii noastre trecatoare.

Bucuria si lumina, pacea si iubirea, sa ne umple intreaga fiinta in aceste zile de mare Sarbatoare si sa dorim, sa vrem , sa lucram asupra noastra ca sa ramana cu noi in toate zilele anului! Duhul Sfant, Mangaietorul, a treia ipostaza a Lui Dumnezeu, care uneste, sfinteste si vorbeste in toate limbile, mesajul Lui Iisus: iubirea!

Cristina David